Agneta Pal

0 „Dedic acest premiu micilor mei pacienţi, peste 100.000, pe care i-am tratat în aproape jumătate de veac”
14 decembrie 2014 la 14:41  •  Ediţia 2014  •  0 Comentarii

Pe ecrane a rulat apoi reportajul cu Agneta Pal, doctoriţa pediatru de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul care de aproape cinci decenii are grijă de copiii unui oraș întreg. Primii ei pacienţi sunt astăzi bunici, iar copiii şi nepoțeii lor au ajuns pe mâna aceleiași doctorițe.
Pentru că unitatea ar fi rămas fără medic de gardă pentru urgenţele copiilor, doctoriţa a renunţat la pensie şi a rămas în continuare să lucreze în spital, de aproape patru ani locuind efectiv în unitatea medicală şi fiind tot timpul la dispoziţia micuţilor ei pacienţi.
Doctoriţa a fost susţinută la gală de fiul ei, venit tocmai de la Arad, unde este medic la Spitalul Judeţean, dar şi de nepoţica ei, în vârstă de şapte ani. Micuţa nu a mai rezistat emoţiilor şi a început să plângă când a văzut-o pe „Buni” aplaudată de toţi cei prezenţi.

„Cred că voi muri cu impresia acestei seri minunate. Mulțumesc bunului Dumnezeu care îmi dă sănătate, putere de muncă, voinţă, ambiţie, dăruire pentru meserie, dragoste pentru copii, mulţumesc familiei care mă lasă să lucrez departe de ei, la peste 600 de kilometri, mulţumesc conducerii spitalului care îmi asigură condiţii de muncă şi de trai în spital, colectivului secţiei de pediatrie care a devenit a doua familie a mea, mulţumesc tuturor şi dedic acest premiu micilor mei pacienţi, peste 100.000, pe care i-am tratat în aproape jumătate de veac, dar şi celor pe care îi voi trata mai departe. Crezul meu în viaţă a fost, după dictonul latin: prin speranţă, la stele, la care eu mai adaug, prin speranţă şi multă, multă muncă, la stele”

a fost mesajul emoţionant al doctoriţei Pal.