Când scrii poezii şi, pe lângă neamuri, se găsesc doi-trei vecini, colegi de serviciu ori prieteni să te citească, se numeşte că eşti poet. Când cărţile tale de poezii sunt şi cumpărate şi reuşeşti din vânzarea lor să susţii o activitate artistică, să ajuţi şi alţi artişti, mai ales în vremurile de astăzi, înseamnă că poezia ta prinde.
Când versurile tale ajung să fie cântate – şi nu de tine, la duş, ci de peste 120 de folkişti pe scenele din toată România (şi de la festival la festival numărul lor tot creşte), când de aproape patru ani faci la radio, săptămânal, o emisiune de folk de aproape două ore, cu ascultători de prin toată ţara şi urmărită chiar pe internet de români din străinătate, când mergi „să dai folk la şcoli“ din Suceava la Constanţa şi din Bucureşti la Iaşi, pe timpul şi banii tăi, şi bucuri mii de copii, când te încăpăţânezi să tot faci evenimente folk în orăşelul tău, deşi sălile le umpli de cele mai multe ori cu spectatori din alte zone – atunci e clar că meriţi pe deplin să faci parte din „Top 10 Suceveni”!
Să dăm folk la şcoli!
Elevii au fost anunţaţi că astăzi nu mai fac următoarele două ore, pentru că au venit nişte artişti să le cânte folk. „Ce-o fi asta, folk?“, se-ntreabă unii dintre ei, în timp ce în sala în care au fost adunaţi de profesori un nene trecut bine de 100 de kilograme începe să le vorbească despre poezie şi folk. Aparent plictisitor, însă parcă tot e mai bine decât în bancă, la ore.
Un cântec, două, o poezie, o glumă, şi uite aşa se întâmplă magia. Copiii încep să aplaude, fără să mai fie nevoie de semnul dirigintei, şi, încurajaţi de artistul de pe scenă, învaţă şi un refren, două, şi cântă cu toţii. O sală întreagă de copii zâmbind, aplaudând şi cântând, cerându-le celor de pe scenă să mai stea puţin. Şi să promită că se vor întoarce. Cam aşa se întâmplă de fiecare dată.
De aproape doi ani, iniţiatorul acestui proiect, „Să dăm folk la şcoli!“, poetul humorean Sorin Poclitaru, merge din şcoală în şcoală, însoţit de un folkist, doi, cinci, să le vorbească elevilor, fie ei de gimnaziu sau de liceu, de frumuseţea poeziei şi a unui gen muzical despre care mulţi dintre ei nici nu au auzit: folkul, acea muzică care pe vremea părinţilor sau chiar a bunicilor lor umplea stadioane, prin Cenaclul Flacăra, condus de regretatul Adrian Păunescu.
„Să dăm folk la şcoli!“ a început prin martie 2016, la Ciocăneşti, într-o sală de clasă a şcolii gimnaziale, cu Sorin Poclitaru şi mai mulţi folkişti care s-au alăturat demersului său, printre care şi Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu.
„Pentru că folkul este singurul tren care poartă în locomotive cuvinte şi frumos, către oameni“, explică Sorin Poclitaru pe pagina de Facebook a proiectului. Iar „trenul“ de care vorbeşte Sorin a tot făcut halte prin judeţ, dar şi prin ţară. În săli de clasă, în aule, săli de sport, în case de cultură… Nu le trebuie neapărat microfoane, boxe ori staţii. Doar un scaun, o chitară şi o poezie.
„Îmi amintesc şi acum de profesorul de limba română, care nu mă scotea din 10 şi 2”
„Îmi amintesc şi acum de profesorul de limba română, care nu mă scotea din 10 şi 2. Nota 10, pentru că scriam poezii şi publicam în revista Flacăra, nota 2, pentru că nu învăţam niciodată nici o poezie“, îşi cucereşte rapid Sorin publicul cu ghiozdane. Le povesteşte copiilor cu umor şi un farmec unic despre poezie şi locurile în care poţi călători, imaginar, cu pixul pe foaie ori citind o carte de versuri. „De exemplu, le spun că mie Coşbuc mi s-a părut tot timpul cel mai frumos poet posibil, iar Cetatea Neamţului, cea mai frumoasă poezie umoristică pe care am citit-o vreodată şi la care râd de fiecare dată când o citesc. Le spun că, la vârsta lor, îmi plăceau de pildă Topîrceanu, Elena Farago, Otilia Cazimir. Eminescu, din punctul meu de vedere, trebuie studiat în clasele a XI-a, a XII-a. Când treci la poezia de substanţă a lui Eminescu, trebuie să ai şi mintea coaptă, pentru că altfel o să înveţi Luceafărul pe de rost. Şi atât“, mărturiseşte Sorin Poclitaru.
Zâmbeşte şi îmi povesteşte că deja zeci de copii vor să cânte la chitară, ascultă folk, iar în fiecare şcoală a găsit elevi care scriu poezii foarte frumoase. „Absolut toate întâlnirile cu copiii sunt emoţionante şi memorabile“, completează Sorin, care are deja în lucru publicarea unei cărţi cu creaţiile în versuri ale elevilor.
Poetul şi striptease-ul
Sorin Poclitaru e un poet atipic. Nu se potriveşte deloc acelei imagini care îţi apar în minte când auzi, astăzi, cuvântul poet. Dacă-l mai auzi.
Nici măcar nu îşi scrie poeziile pe hârtie, ci pe telefon. Şi nici nu îţi trebuie dicţionar ori cine ştie ce aprofundări filosofice ca să-l înţelegi. E atipic şi pentru că atunci când apare cu câte o carte (şi are vreo 21 publicate în ultimii nouă ani) face şi bani din vânzarea ei, iar cu banii strânşi sprijină lansarea unor albume folk, concursuri de poezie, evenimente culturale ori chiar acţiuni caritabile. A înfiinţat în urmă cu ceva ani şi asociaţia FAIR (Folkul Acasă În Realitate), un fel de „casă de ajutor reciproc“ a folkiştilor prin care derulează majoritatea proiectelor sale.
Multe dintre poeziile lui Sorin Poclitaru au ajuns să fie cântate de peste 120 de folkişti din toată ţara. Are poezii de dragoste, de satiră, poezii care te răscolesc, te emoţionează sau te fac să zâmbeşti ori chiar să râzi cu poftă.
„A scrie poezii e ca şi cum ai face striptease”,e de părere Sorin Poclitaru, argumentând imediat: „Te dezbraci în mijlocul oraşului, prezinţi oamenilor sufletul tău gol aşa cum este. Unii îl scuipă, îl calcă, alţii îl ridică, îl şterg de praf“.
Iar Sorin Poclitaru s-a tot „dezbrăcat“ pe unde a apucat, pe la festivaluri, concerte ori spectacole de folk şi poezie la care a fost invitat sau pe care le-a organizat. Multe dintre momentele de „striptease“ – cum le numeşte el, le găsiţi pe internet (YouTube, de exemplu) şi cred că până la urmă, oricât m-aş strădui să vă povestesc despre el, cel mai bine daţi o căutare pe Google. Poclitaru poate face o sală întreagă să lăcrimeze cu gândul la „părinţii îmbătrânind“, care „se sting ca lumânările, tăcuţi / Şi prea târziu mai vrem a-i mângâia“ sau să râdă în hohote ascultându-l recitând poezia-i satirică.
Humoreanul îi pune iubirii clopoţei în multe dintre poeziile sale, având o predilecţie pentru poezia de dragoste, „motorul – explică el – care le mişcă pe toate“.
Ştefania
Pe cât e de frumoasă, pe atât e de talentată. Sau invers. La 16 ani, botoşăneanca cu o voce aparte avea deja primul album de muzică folk. „Sorin a fost cel care m-a ajutat să răzbat în lumea folkului. M-am îndrăgostit de ce scrie de la prima citire şi poeziile lui Sorin m-au inspirat“, mărturiseşte Ştefania Iacob. Ea şi Sorin au făcut împreună zeci şi zeci de spectacole în toată ţara. El recită, ea cântă. Marea majoritate a cântecelor ei sunt pe versurile poetului din Gura Humorului. Ştefania e şi ea implicată încă de la început în proiectul „Să dăm folk la şcoli!“ şi se bucură de fiecare întâlnire cu copiii: „Este cu siguranţă cel mai bun proiect folk din România. Sclipirea din ochii copiilor, care apare atunci când le vorbim sau le cântăm, este dovada faptului că facem folkul să meargă mai departe. E copleşitor când se întâmplă să putem să dăruim ceea ce avem mai frumos“, spune tânăra, care în prezent s-a mutat la Suceava, fiind studentă a Universităţii „Ştefan cel Mare“.
„Biserica“ folkiştilor
„Eram la o spălătorie auto, împreună cu tatăl meu, iar pe CD-ul din maşină rula un album cu muzică folk.
Băiatul care spăla maşina întreabă: <Da, foarte fain. Ce religie?>.
Tatăl meu răspunde: <Folkişti!>
Băiatul se uită mirat la noi: <Hmm, n-am mai auzit. Da… unde aveţi biserica?>
(Râzând) I-am răspuns: La Gura Humorului!“
Este o întâmplare adevărată, povestită pe scena Târgului de folk – „O gură de folk“, ediţia a II-a (22-24 septembrie a.c.), de un tânăr folkist.
Au fost trei zile de concerte, cu nu mai puţin de 25 de artişti, adunaţi laolaltă de Sorin Poclitaru. În ultimii ani, de altfel, Gura Humorului a devenit practic o capitală a folkului, aproape săptămânal fiind organizate evenimente în care oameni cu chitare cântă poezii.
Folkul ajunge în casele humorenilor, dar şi ale celor din Câmpulung Moldovenesc şi din Vatra Dornei, şi prin aparatele de radio, săptămână de săptămână, de aproape patru ani, Sorin Poclitaru dând „folk la case“ din studioul unui post local de radio. Emisiunea poate fi ascultată şi pe internet, astfel că mulţi ascultători sunt din alte părţi ale ţării sau români plecaţi departe, care pentru două ore, duminică seara, îşi aduc aminte de muzica tinereţii lor, de vremurile când folkul şi poezia umpleau stadioane, când era nevoie doar de un artist şi o chitară, când oamenii ridicau mai des privirea spre cer, visau şi iubeau parcă mai intens, mai lipsiţi de griji.
Iar asta e de povestit. Şi de transmis copiilor şi nepoţilor.
Părerea ta