O seară magică, plină de emoție, cu 10 Oameni Mari şi un Pitic

0 Peste 500 de invitaţi au luat parte vineri seară la Gala „Top 10 Suceveni”, un eveniment ajuns la a treia ediţie, organizat în aceeaşi locaţie ca în anii precedenţi, la Conacul Domnesc din Şcheia, „undeva între Moş Nicolae şi Moş Crăciun”.
14 decembrie 2014 la 16:05  •  Ediţia 2014  •  0 Comentarii

Manifestarea, organizată de Monitorul de Suceava, Camera de Comerţ şi Industrie, Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi, nu în ultimul rând, Conacul Domnesc, a început la 18.30, fiind transmisă în direct de postul de televiziune BucovinaTV şi, pe internet, pe site-ul www.monitorulsv.ro.
Dacă în 2012 şi 2013, gala a fost prezentată de Tiberiu Avram, redactorul-şef al Monitorului de Suceava, şi Marius Ursaciuc, primarul oraşului Gura Humorului, acesta din urmă a lipsit motivat de la editia din acest an, fiind la sute de kilometri distanţă de Suceava. În aceste condiţii, coprezentatorul lui Tiberiu Avram a fost tot un primar, şi tot din zona Gura Humorului, Constantin Moldovan, edilul comunei Mănăstirea Humorului, „cel mai mare poet dintre primari şi cel mai mare primar dintre poeţi”, cum a fost prezentat de redactorul-şef al publicaţiei noastre.
De la prezentatori la nominalizaţi şi, mai apoi, şi la invitaţi, emoţiile s-au răspândit în toată sala, contribuind la ceea ce se poate numi, fără exagerare, o seară magică, în care vedetele au fost 10 Oameni Mari şi un Pitic, aşa cum scriam şi în titlul acestui material.
Iar spectacolul oferit vineri seară a fost întregit de programul de cafe-concert susţinut de artiştii Ciprian Cuzic, Gelu Cuzic şi Trifan Leancă, de prestaţia Ansamblului „Arcanul” al Universităţii „Ştefan cel Mare”, dar şi a Ansamblului „Plai de dor” de la Moldoviţa, format din elevi de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din localitate.
Oamenii Mari au fost cei 10 nominalizaţi ai galei, iar despre Pitic vom vorbi în partea a doua a acestui material. Pentru ei, însă, în ultimele două luni, în redacţia Monitorului s-a lucrat intens, chiar şi până la ore târzii în noapte.